La invitaţia prietenilor noştri buni din Comăneşti, sâmbătă 22 octombrie, am plecat din nou în gaşcă de 5 pasageri către oraşul lor natal. Ne-au promis de la bun început că vom avea ce vedea şi s-au ţinut de cuvânt. În următoarele trei articole voi povesti cele văzute la sfârşitul lunii octombrie 2016 în zona depresiunii Comăneşti şi prin împrejurimi.

Mausoleul Mărăşeşti

Mausoleul Mărăseşti - octombrie 2016

Mausoleul Mărăşeşti – octombrie 2016

Prima oprire a fost la Mausoleul de la Mărășești, pe drumul ce duce de la Focşani la Bacău. Probabil cel mai impunător edificiu de acest gen din România (potrivit acestui articol, impresionându-l chiar şi pe Hitler), Mausoleul a fost ridicat pe câmpul de luptă al bătăliilor din anul 1917. Mausoleul este compus, în principal, din 18 galerii în care au fost înhumate osemintele a aproximativ 6000 de eroi ai neamului căzuți în luptele de la Mărășești şi din împrejurimi.

Cele două alei pietruite ce duc spre Mausoleu cuprind o galerie de busturi de bronz ale eroilor participanţi în Primul Război Mondial, printre care: mareşalul Alexandru Averescu, generalul Eremia Grigorescu, ale cărui cuvinte: „Pe aici nu se trece” au rămas bine întipărite în istoria colectivă şi al cărui sarcofag este situat în camera centrală a  Mausoleului,

Sarcofagul Generalului Eremia Grigorescu

Sarcofagul Generalului Eremia Grigorescu

Ecaterina Teodoroiu, generalul Ian Drăgălina, mareşalul Constantin Prezan sau generalul francez Henri Mathias Berthelot.

 

Printre cei înhumaţi aici, se regăseşte şi eroina Maria Zaharia (Măriuca), copila de doar 12 ani care a murit eroic ajutând armata română. Măriuca, poate vă amintiţi, este prezentată într-o povestire din cartea lui Dumitru Almaş – Povestiri Istorice (informaţii aici), dar şi în filmul lui Constantin Neagu – Baladă pentru Măriuca (informatii aici).

Piatra funerară a Măriucăi

Piatra funerară a Măriucăi

Monument dedicat Măriucăi

Monument dedicat Măriucăi

Mausoleul Mărăseşti - piatra funerară

Mausoleul Mărăşeşti – piatră funerară

Mausoleul Mărăseşti - piatra funerară

Mausoleul Mărăşeşti – piatră funerară

Mausoleul Mărăseşti - interior

Mausoleul Mărăşeşti – interior

Mausoleul Mărăseşti - piatră funerară

Mausoleul Mărăşeşti – piatră funerară

Intr-adevăr, un edificiu mareţ, Mausoleul de la Mărăşeşti impune respect şi recunoştinţă pentru eroii ce îşi dorm somnul de veci aici.

Pont: mai multe informaţii despre mausoleele şi cimitirele dedicate Primului Război Mondial puteţi găsi aici.

Muzeul luptelor de la Mărăşeşti

În partea stângă a Mausoleului se află şi un mic muzeu dedicat luptelor de la Mărăşeşti ce conţine diferite obiecte personale ce au aparţinut combatanţilor, imagini de arhivă, arme, muniţie, costume etc., dar şi o frescă ce prezintă „aspecte din timpul luptelor purtate de-a lungul întregii noastre istorii pentru libertatea şi independenţa ţării” – conform prezentării de pe site-ul Muzeului Vrancei. Ultima parte a respectivei fresce  este sugestiv redată în poza de mai jos:

23 august. În dreapta, sus, se vede şi o garnitură de metrou.

23 august. În dreapta, sus, se vede şi o garnitură de metrou.

Cladirea „modernă” a acestui mic muzeu a fost construită în anul 1987. Poate că acest an explica cumva, apariţia unei garnituri de metrou, partea dreaptă, sus, într-un muzeu dedicat luptelor din Primul Război Mondial. Pentru mine, această simbolistică, a fost de-a dreptul şocantă.

Lăsând la o parte amprenta epocii trecute, în micul muzeu se pot vedea:

Muzeul Mărăşesti

Muzeul Mărăşeşti

Muzeul Mărăşeşti

Muzeul Mărăşeşti

Muzeul Mărăşeşti

Muzeul Mărăşeşti

Generalul Mackesen şi pasiunea poporului german pentru capetele de mort.

Generalul Mackesen şi pasiunea poporului german pentru capetele de mort.

Precursorul vestei antiglonţ

Precursorul vestei antiglonţ

Muzeul Mărăşeşti

Muzeul Mărăşeşti

Monumentul eroilor de pe muntele Măgura

Mergând spre Comăneşti, ne-am mai oprit la Biserica din Borzeşti (mai multe informaţii voi prezenta în articolul următor) şi apoi la Monumentul eroilor de pe muntele Măgura.

Potrivit site-ului www.tirguocna.ro, „Lucrările pentru ridicarea acestui impunător edificiu au fost făcute de către soldații veterani, rămaşi în viață după aprigele lupte de la Oituz-Cosna-Ciresoaia”.

Pentru a ajunge la acest monument, imediat ce intraţi pe drumul ce duce de la Târgu Ocna la Slănic Moldova, viraţi la dreapta (urmărind indicatorul către Monumentul Eroilor şi Mănăstirea Măgura Ocnei) pe un drum de pădure extrem de frumos, dar îngust şi care nu este tocmai proaspăt asfaltat. Peisajul atenuează, însă, acest impediment.

Monumentul se află la altitudinea de aproximativ 500 de metri şi poate oferi o panoramă frumoasă asupra oraşului Târgu Ocna. Cănd am ajuns noi, din pacate, era o ceaţă de abia puteam vedea la 10 metri distanţă, dovadă şi pozele:

Monumentul Eroilor de pe Muntele Măgura. Bacău.

Monumentul Eroilor de pe Muntele Măgura. Bacău.

Monumentul Eroilor de pe Muntele Măgura. Bacău.

Monumentul Eroilor de pe Muntele Măgura. Bacău.

În partea dreaptă a monumentului se află crucea monument a „caporalului grenadier, Constantin Muşat din Regimentul 2 de Grăniceri. Luptând pe valea Prahovei în 1916, va fi rănit grav de două ori. A doua oară, îşi va pierde mâna stângă. După şapte luni de spitalizare, aflând că urma să fie reformat, va fugi din spital, pentru a se alătura camarazilor săi. Jertfa sa a rămas ca o pildă mişcătoare de înțelegere şi datorie față de țară dincolo de originile fixate si de legile firii si de ale oamenilor” (sursa).

Crucea grenadierului Muşat

Crucea grenadierului Muşat

Informaţii Constantin Muşat

Informaţii Constantin Muşat

Chiar dacă cei mai mulţi nu ştiu cine este exact caporalul Muşat, sunt ferm convins că mai toată lumea i-a văzut statuia. Se află exact în faţa gării din Buşteni, Valea Prahovei (mai are două statui, una în Brăila şi alta în Bârlad).

La 50 de metri de Monumentul Eroilor se află Mânăstirea Măgura Ocnei, construită între anii 1750-1757, a cărei biserică a fost dărâmată de comunişti în 1964, amenajând aici un complex turistic. Biserica actuală este (re)construită între anii 1990-1993 (mai multe informaţii aici).

Neapărat de vizitat în zonă sunt şi: Salina Târgu Ocna şi staţiunea Slănic Moldova.

Va urma: Biserica din Borzeşti şi Casa Memorială George Enescu” – Tescani.