În weekendul 14-15 ianuarie 2017, când Bucureștiul tocmai scotea timid capul din ninsori, am plecat în drumeție în Munții Bucegi, mai precis la cabana Padina, unde se anunța cod galben de vânt, alături de alți aproximativ 40 de curajoși printre care și câțiva experimentați dintr-o asociație montană. Echipamentul obligatoriu pentru drumeții de iarnă este format din bocanci impermeabili, pantaloni impermeabili de iarnă (eu personal am avut pantaloni de schi), geacă de iarnă (tot de schi), polar sau bluză termică, mănuși și căciulă (eventual și cagulă), parazăpezi, bețe de drumeție, ochelari de soare (pentru că lumina este reflectată de zăpadă) și cremă de soare (pentru că pe munte, mai ales dacă este vânt, nu simți niciodată când te prinde soarele J). Mai puțin bețele, absolut tot echipamentul menționat mi-a fost absolut necesar în aventura care a urmat. Așadar, am ajuns în Sinaia la ora 09:30. Planul inițial de a urca pe picioarele noastre ori din Sinaia la cota 1400m, ori de la 1400m până la cota 2000m a picat imediat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Am luat telegondola din Sinaia la 1400m și cu puțin noroc și telecabina de la cota 1400m la cota 2000m (fiind ultima din cauza vremii).

De la cota 2000m am început efectiv traseul, echipați și pregătiți pentru viscol și vânt puternic. Traseul este marcat cu bandă roșie, iar prima porțiune este de coborâre pe pârtie (pe sub telescaun) până la Cabana Valea Soarelui (1760m). În afară de vântul foarte puternic la ieșirea din casa telecabinei, coborârea pe pârtie a fost numai bună pentru încălzire, mergând în monom prin zăpada care îmi ajungea cam până la genunchi; deși temperatura era de doar -3 grade C, se resimțea la sub -10 grade C. De la Cabana Valea Soarelui, am cotit puțin la dreapta și am mers în vale, iar temperatura resimțită deja crescuse, fiind o zonă protejată de vânt. Mergem în continuare pe firul Văii Izvorului Dorului către Șaua Lăptici (1830m), admirând toată valea acoperită de zăpadă. Ne oprim să schimbăm câteva vorbe, să luam aminte că în astfel de zone, în cazul în care este ninsoare și viscol, există riscul să nu se mai contureze nimic în jurul nostru și nici măcar să mai putem observa orizontul. Astfel, îndeosebi în aceste zone periculoase iarna, marcajele, mai bine spus stâlpii de marcaj sunt la o distanță cât mai mică și de asemenea sunt îndreptate în direcția de mers pentru a ne ajuta să ne orientăm mai bine. În cazul nostru, efortul depus nu a fost unul mare, fiind feriți de vânt și ninsoare. Până în Șaua Lăptici ne-am mai oprit o singură dată, pentru a surprinde imagini ale zăpezii aproape selenare.

20170114_124400

Prin Șaua Lăptici am intrat în porțiunea de drum forestier. Drumul prin pădure, foarte plăcut ochiului, a solicitat poate mai multă atenție la drum, cu risc ceva mai mare de alunecare, fiind și o porțiune de coborâre. Până la cabana Padina (1509m), ne-am mai oprit o singură data într-o poiană, unde ne-am bucurat de razele soarelui. La cabană am ajuns pe lumină, în jurul orei 17:00, după aproximativ 3-4 ore de drumeție. Cabana Padina are două clădiri, una mai nouă unde sunt doar dormitoare și una mai veche, unde este și sala de mese. Atmosfera plăcută, mâncare bună, chiar foarte cald în camere. Seara ne-am bucurat de cântece de munte prin sunetul unei chitare cu 6 coarde, ulterior cu 5 și chiar 4 și încheind triumfal cu bancuri demne de reținut.

Duminică, am pornit de la cabana Padina spre Sinaia prin Babele, traseu marcat cu cruce albastră. Am plecat la ora 10 dimineața și am poposit câteva minute la Peștera Ialomiței (1660m), prea cunoscuta peșteră din „centrul geometric al Bucegilor” (după cum era localizată de Mihai Haret în anul 1924 în cartea „Peștera Ialomiței și Casa Peștera”). Denumirea peșterei vine de la râul Ialomița, care izvorăște la 10 km distanță din Obârșia Ialomiței. Fiind inițial un schit la începutul secolului al XV-lea, prin încărcătura geologică și nu numai, locul a atras de-a lungul timpului atât pe daci, cât și pe călugării aflați în căutarea sihăstriei. Continuăm traseul prin Cheile Cocorei și urcarea pe o vreme cu soare. Drumul nostru trece prin Cimitirul Elefanților (1907m), reprezentată printr-un abrupt stâncos de aproximativ 20m. Acesta este și momentul în care soarele intră în nori și mai mult decât atât, începe ninsoarea. Ne tragem puțin sufletul și ne clătim ochii cu peisajele superbe ale masivului, înainte de a începe porțiunea de urcare mai abruptă prin Piciorul Babelor, și continuăm fără oprire până la telecabina Babele (2206m). Spre deosebire de ziua de sâmbătă, acest traseu este mai greu prin faptul că este, în primul rând, mai lung și automat te solicită fizic mai mult și în al doilea rând datorită condițiilor meteo (am prins atât soare cât și ninsoare). La telecabina Babele am ajuns în jur de ora 13:30, am făcut o pauză în sala de mese, unde ne-am energizat cu ce mai aveam în rucsac (au doar ceai, ciocolată de casă și alune/ covrigei). Pe ninsoare, un ceai cald a fost mai mult decât binevenit.

20170115_141820

Pentru că mai aveam destul de mers până în Sinaia, ne-am pornit în 20 de minute din nou la drum, pentru a prinde cât mai multă lumină naturală. Următoarea oprire a fost la Cabana Piatra Arsă (1950m), un traseu de o dificultate mică, marcat cu bandă galbenă, în coborâre ușoară, în care ne-am bucurat cât mai mult de ninsoare. De la telecabina Babele până la Piatra Arsă am mers aproximativ o oră. Am surprins cabana Piatra Arsă într-o atmosferă feerică de iarnă, am poposit tot aproximativ 20 de minute (suficient cât să mănânci o ciorbă) și am continuat traseul pe lângă Muntele Furnica (2103m) și apoi pe lângă Cabana Miorița. În această zonă am trăit probabil și cel mai inedit moment al drumeției, acela în care datorită ninsorii și a ceții, am experimentat fenomenul albului total (sau white-out). Acest fenomen apare în regiuni înzăpezite, pe timp de ceață (nu neapărat ninsoare), când pământul și cerul se contopesc într-un alb unitar. Acest fenomen nu este însă de dorit, pentru că ne poate îngreuna destul de mult orientarea, nemaiputând distinge marcajele sau orice alt indiciu pentru continuarea traseului. Pentru astfel de situații, este recomandat să ai la îndemână o busolă sau un GPS. Traseul intersectează la un moment dat telecabina de la cota 2000 către cota 1400. Dificultatea acestei porțiuni constă doar în atenția sporită de a nu aluneca și vizibilitatea redusă datorită ninsorii și ceții. Atâta timp cât organismul este în mișcare, temperaturile negative nu se vor resimți la adevărata lor valoare.  Acest traseu este considerat ca fiind cel de vară și trece pe sub telegondola și telescaunul care pornesc de la cota 1400m, iar la un moment dat continuă cu marcajul de bandă roșie până în Sinaia. Ultima porțiune înainte de cota 1400m a fost comună cu pârtia, iar după cota 1400m, la scurt timp, am început traseul forestier. Pentru ca soarele deja apusese, fiind aproape ora 18:00, am avut nevoie de frontale (sau orice lanternă, de preferat fixată astfel încât să nu te dezechilibreze). În pădure am privit cu coada ochiului urmele pe zăpadă ce nu păreau ale noastre sau ale altor oameni și nu ne-am oprit până la autocar, unde am ajuns în jur de ora 18:30.  Am plecat spre București cu aceeași ninsoare care ne-a însoțit aproape pe tot traseul de duminică, însă cu una din cele mai frumoase experiențe montane din Bucegi.

20170115_15422520170115_164335

***