Menţiune: conţine informaţii din vara anului 2013.

Ultima dată când am ajuns în frumoasa zonă a Munţilor Apuseni, mai exact la graniţa dintre cele trei regiuni istorice: Banat, Crişana şi Transilvania, a fost în iunie 2013.
Excursia nu a fost de lungă durată, aproximativ 5 zile, dar am reuşit să vedem multiple obiective turistice.
Traseul pe care l-am urmat este descris în cele ce urmează.
Prima zi. Plecare din Bucureşti şi oprire la Alba Iulia. Am vizitat Cetatea Alba Carolina, după care am plecat din nou la drum şi ne-am oprit în comuna Gârda de Sus, unde am şi înnoptat.
Cetatea Alba Carolina

Cetatea Alba Carolina

A doua zi am urcat cu maşina la Peştera Gheţarul de la Scărişoara.
Peştera Scărişoara

Peştera Scărişoara

Urcarea până la peşteră se face din comuna Gârda de Sus (nu Scarişoara, cum am crezut şi noi iniţial), drumul era proaspăt asfaltat, destul de abrupt pe alocuri, dar cu un peisaj de basm. După ce am vizitat gheţarul, unde chiar dacă e vară, ar trebui să aveţi ceva de îmbracat mai gros, pentru că aici temperaturile scad considerabil, ne-am întors pe alt drum, de data aceasta neasflatat. Înainte de a ajunge în şoseaua principală, DN75, am trecut cu maşina prin Cheile Ordâncuşei, lăsând nevizitată de data aceasta Peştera Poarta lui Ionele.
Cheile Ordâncuşei

Cheile Ordâncuşei

Traseu Peştera Scărişoara

Traseu Peştera Scărişoara

Ne-am abătut puţin de la traseul iniţial şi ne-am întors la Roşia Montană (Alburnus Maior în latină).
Despre Roşia Montană se pot scrie multe datorită istoriei ei bogate. E absolut interesant să ştii că te afli într-o localitate a cărei existenţă a început încă de pe vremea dacilor şi a romanilor. Se pare că prima atestare a acestui loc a fost în anul 131, la 6 februarie.
În iunie 2013, când noi am ajuns aici, protestele mari din oraşele ţarii, dar şi din diaspora, împotriva proiectului minier, nu începuseră.

Am fost puţin şocaţi să vedem o serie de case dărăpănate langă alte case, proaspăt renovate (nu restaurate), opera celor de la RMGC. Se vedea cu ochiul liber că ceva ciudat pare să se petreacă în localitate.

Roşia Montană - Centru

Roşia Montană – Centru

 

Din cele doua muzee pe care le puteam vizita, am ales sa mergem la Muzeul Mineritului Roşia Montană – Galeriile Romane. Cealaltă opţiune era expoziţia permanentă „Aurul Apusenilor – Expoziţia de istorie a mineritului din Roşia Montana, manageriată de către cei de la RMGC.

Ghidul de la Muzeul Mineritului (un ghid absolut fabulos, extraordinar) ne-a povestit că atunci când romanii au ajuns aici, localitatea era deja una minieră,  strămoşii noştrii, dacii, extrăgeau de ceva timp de aici metale preţioase. Coborârea în Galeriile Romane a fost o experienţa remarcabilă. Simţi puţin că picioarele încep să se înmoaie cănd auzi că în acelaşi loc, acum aproape 2000 de ani, aurul se extragea manual şi unii sclavi nu vedeau niciodată lumina zilei. Totuşi, pentru mult mai multe repere istorice şi pentru o experienţa unică, recomand cu căldură o vizită la acest minunat loc.
Galeriile Romane - Roşia Montană

Galeriile Romane – Roşia Montană

Link util: https://www.youtube.com/watch?v=Q3A3DOzROpg
(contează mai puţin calitatea video-ului, informaţiile ghidului sunt extrem de interesante şi utile).
 
După ce am terminat de vizitat Roşia Montană, ne-am îmbarcat spre destinaţia stabilită inițial: Padiş. În drumul nostru am oprit şi mâncat ceva în oraşul trist Câmpeni, iar seara tărziu, am ajuns la Padiş. Drumul până la Padiş a fost bun, o bună parte din el de-a lungul râului Arieşul Mare, cu peisaje frumoase mai ales în zona localitaţii Arieşeni şi, probabil cel mai important, proaspăt asfaltat pe serpentinele uşor abrupte dinaintea Cabanei Padiş. Pentru că la Padiş nu am găsit cazare, neavând prea multe variante, am coborât şi ne-am cazat în comuna Chişcău, la pensiunea Crăiasa Urşilor (curat, mâncare bună, preţuri acceptabile, recomand).
În a treia zi am încercat să vizităm Peştera Ursilor, dar pentru că erau ceva probleme cu iluminatul electric în peşteră, am renunţat repede la idee şi am pornit spre Cheile Turzii pe cel mai scurt drum. Aşadar,  am traversat cu maşina graniţa dintre judeţele Bihor şi Cluj. Drumul este forestier, se pleacă de sus, de la platoul Padiş şi prima localitate în care se ajunge este Doda Pilii. Cum am precizat, drumul este forestier şi nu cred că poate fi parcurs cu un automobil normal (poate doar cu 4×4) din sensul Doda Pilii – Padiş. În apropiere de platoul Padiş traseul este abrupt, cu adevarate şanţuri  săpate de tractoarele care trec probabil pe acolo aducând lemne din pădure.
Drumul Judeţean 763 Padiş - Doda Pilii

Drumul Judeţean 763 Padiş – Doda Pilii

Drumul Judeţean 763 Padiş - Doda Pilii

Drumul Judeţean 763 Padiş – Doda Pilii

Pe la prânz am ajuns în staţiunea Fântânelele unde ne-am şi cazat pentru următoarele două nopţi. Zona este absolut superbă, pe malul lacului Beliş.

Vedere a lacului Beliş - Fântânele de la balconul Pensiunii Iris.

Vedere a lacului Beliş – Fântânele de la balconul Pensiunii Iris.

Lacul Beliş – Fântânele are o istorie interesantă, legată în special de perioada comunistă, cănd mai multe sate au fost strămutate pentru a se construi aici Barajul Fântânele.
De altfel, când apa lacului este extrem de scăzută poate fi vazută chiar biserica fostului sat Giurcuţa de Jos.
Pentru mai multe informaţii despre istoria locului recomand cu încredere o plimbare cu barca pe lac alături de nea Ilie. Nea Ilie este un personaj aparte al locului, însuşi dumnealui cu o istorie extrem de interesantă, fiind, printre altele, cumnat prin alianţă al lui Bill Clinton (aşa cum chiar dumnealui ne-a precizat!).
Staţiunea Fântânele este o oază de linişte, un mic paradis. Totuşi, aici nu există prea multe opţiuni de cazare, doar 2-3 pensiuni, cred că există un singur restaurant (cu un look extrem de comunist), iar singurul magazin pe care l-am identificat are un program destul de scurt. Pentru o bună aprovizionare trebuie mers până în Beliş sau în Huedin (alt oraş trist al zonei).
După plimbarea pe lac ne-am dat seama de ce în acest loc extrem de frumos nu este încurajat turismul (cel puţin nouă aşa ni s-a părut): staţiunea e plină ochi de casele de vacantă al celor mai bogaţi oameni din zonă.
În a patra zi şi am reuşit să ne mai relaxăm puţin şi am ajuns doar la Cascada Vălul Miresii din localitatea Răchiţele. Despre localitate trebuie neapărat să menţionez două lucruri. Primul şi cel mai puţin important: aici s-a născut fostul prim-ministru al României Emil Boc. Al doilea, şi mult mai important, aici s-a născut Teodor Șușman (n. 24 februarie 1894 – d. 1951) – liderul unuia dintre cele mai importante grupuri de partizani anticomuniști care a activat în România. Nu am să dezvolt aici subiectul Teodor Şuşman, am să recomand doar cartea scrisă de Augustin Buzura: Feţele Tăcerii şi filmul regizat de Nicolae Mărgineanu: Undeva în Est, ambele fiind inspirate de viaţa luptătorului anticomunist.
Cascada este extrem de frumoasă şi poate fi vizitată în orice anotimp. Este obiectivul turistic din zonă ce nu trebuie ratat sub nicio formă.
Cascada Vălul Miresei. Rachiţele. Judeţul Cluj.

Cascada Vălul Miresei. Rachiţele. Judeţul Cluj.

Cascada Vălul Miresei. Rachiţele. Judeţul Cluj.

Cascada Vălul Miresei. Rachiţele. Judeţul Cluj.

În a cincea zi şi ultima a vacanţei am plecat către Cheile Turzii.
Aici, zona a devenit deja mult mai populată, maşinile erau parcate mai peste tot, iar kurtos colac şi suveniruri găseai la tot pasul. Totuşi, toate acestea se aflau în afara Rezervaţiei Naturale Cheile Turzii. Pentru că, da!, Cheile Turzii au fost declarate rezervaţie naturală încă din anul 1938 şi este, de asemenea, monument al naturii protejat UNESCO.
La intrarea în defileu se află cabana cu aspect medieval Cheile Turzii. După ce treceţi de aceasta, în  aproximativ 250 de metri începe şi traseul propriu-zis.
Până la celălalt capăt al defileului sunt în jur de 1600 de metri, se merge de-a lungul râului Hăşdate, de-o parte şi de alta a acestuia, traversănd 4 poduri. Traseul este uşor şi poate fi parcurs (dus-întors) în aproximativ 2 ore.
Cheile Turzii

Cheile Turzii

Pe la mijlocul traseului se poate face şi alpinism

Pe la mijlocul traseului se poate face şi alpinism

Sfărşitul traseului. O poiană largă, un râu, un loc perfect pentru un picnic.

Sfărşitul traseului. O poiană largă, un râu, un loc perfect pentru un picnic.

Cheile Turzii sunt o adevarată frumuseţe a naturii, nu e de mirare de ce UNESCO a inclus această zonă în aria celor protejate.

După excelenta plimbare în natură am dat repede o fugă şi la Salina Turda. Salina, cu o istorie îndelungată, şi cu un rol extrem de important în economia zonei, este recent modernizată. Noua înfăţişare este extrem de futuristă, atrăgând, de altfel, atenţia multor entităţi media (Connect-R, Voltaj, Hotel FM, filmând aici videoclipuri). În urma amenajării relativ recente, Salina oferă diverse facilităţi de petrecere a timpului ce pot fi consultate la pagina oficiala a acesteia: http://salinaturda.eu/.

Salina Turda

Salina Turda

Salina Turda

Salina Turda

Pentru că deja începea să se însereze am plecat repede spre Bucureşti, am traversat Transfăgăraşanul şi pe la ora 2 noaptea am ajuns acasă.

În cele 5 zile am reuşit să vedem mai mult decăt ne-am propus şi am rămas profund impresionaţi de povestea Roşiei Montane şi de frumuseţile naturii de la Peştera Scărişoara, platoul Padiş, Beliş sau Cheile Turzii…

***