La Muntele Roşu din Masivul Ciucaş, judeţul Prahova, se ajunge uşor cu maşina, mergând pe direcţia Bucureşti – Ploieşti – Vălenii de Munte – Săcele – Braşov. După ieşirea din localitatea Cheia, un indicator semnalizeză drumul către Muntele Roşu. De aici mai sunt de urcat cam 3-4 km pe un drum bun, proaspăt asfaltat.

Am reuşit să ajungem aici, sâmbătă, 15 aprilie 2017, cu o zi înainte de Paşte şi cam cu două luni înainte de momentul optim de vizitare al acestei destinaţii: mai exact, luna iunie. În iunie, Muntele Roşu este gazda unui fenomen probabil unic în România:  înflorirea bujorului de munte (rododendron). De altfel, acest fenomen deosebit este şi cel care dă numele muntelui.

Ajunşi la destinaţie am găsit un frumos peisaj montan cu Masivul Ciucaş în prim plan (cel mai înalt pisc este Vârful Ciucaş – 1.954m), cărările ce duc către diferite trasee montane, o pajişte generoasă (un loc favorabil pentru a îti reîncărca bateriile, a admira peisajul şi a pregăti un picnic reuşit – a se citi picnic, şi nu grătar!), ceva urme de zăpadă, o parcare măricică, o căsuţă cu suveniruri şi două cabane: Cabana Muntele Roşu şi Cabana Silva.

Lângă Cabana Muntele Roşu

Lângă Cabana Muntele Roşu

Vedere de la Cabana Muntele Roşu

Vedere de la Cabana Muntele Roşu

Drumul de urmat către Cabana Ciucaş

Drumul de urmat către Cabana Ciucaş

Vedere de la cabana Muntele Roşu

Vedere de la cabana Muntele Roşu

Pe lângă Cabana Silva doar am trecut, în schimb, am ales să mâncăm la Cabana Muntele Roşu. De obicei, nu prea fac astfel de descrieri turistice, însă Cabana Muntele Roşu şi-a „câştigat” acest drept. Aşadar, cabana a fost construită în anul 1948, la inițiativa Asociației „Turing-Clubul României“, se află la altitudinea de 1280 metri şi sunt convins că de-a lungul timpului a fost un bun refugiu pentru pasionaţii muntelui. În prezent, cabana are două stele, justificate din plin, şi are în dotare mai multe camere pentru cazare, un restaurant cu un aer comunist, dar care poate fi în acelaşi timp şi un mic muzeu cinegetic (sunt expuse multe trofee, blănuri de urşi, vulpi, mistreţi, caprioare, cerbi…), o parcare privată (dacă nu esti client al cabanei nu poţi parca; afli asta în mai puţin de 3 minute după ce staționezi acolo cu maşina) şi,  printre altele,  o clădire anexă pe care scrie „Disco”. Când am ajuns la cabană, am ascultat fără voia noastră şi un mix muzical de muzică populară cu manele, provenit de la oamenii care lucrau la alte construcţii anexe. Nici-o problemă, ne-am găndit că dacă vine Paştele, se simt şi oamenii bine după atâtă muncă….

Cabana Muntele Roşu

Cabana Muntele Roşu

Cabana Muntele Roşu

Cabana Muntele Roşu

Cabana Muntele Roşu

Cabana Muntele Roşu

Am servit prânzul aici, ne-am minunat puţin de preţurile generoase afişate (o ciorbă de burtă costă undeva la 14 RON, cam atăt e şi la Caru’ cu Bere; o Cola la 500 ml costă cam 7 RON şi dacă nu mă însel cam atât, sau chiar mai ieftin, este şi la Cabana Vârful Omu); de porţiile de mâncare raţionalizate (citez de la o masă alăturată: „cam micuţe bolurile acestea de ciorbică”) şi de multitudinea mesajelor care se găseau pe pereţi: „proprietate privată, avem dreptul de a ne selecta clienţii”, „consumul băuturilor din exteriorul unităţii este strict interzis”, „folosirea toaletelor este permisă doar clienţilor unităţii”, etc.

Mâncarea a fost gustoasă, nu putem comenta, dar, din păcate, se pare că această cabană, martoră la multe poveşti montane, a pierdut total lupta cu spiritul comercial.

La întoarcere spre Bucureşti, ne-am oprit mai întâi la Mânăstirea Cheia, situată la intrarea în localitatea Cheia, pe valea Teleajenului. De remarcat aici este arhitectura populară a vechilor chilii monahale, zidurile groase ce împrejmuiesc mânăstirea şi frumoasele icoane pictate de către cunoscutul pictor Gheorghe Tăttărescu.

Mânăstirea Cheia

Mânăstirea Cheia

Mânăstirea Cheia

Mânăstirea Cheia

La ieşirea din mânăstire am fost surprinşi de câteva gazde neaşteptate, invitate de către un om al locului cu un călduros ” ‘ţi amaru’ mătii”, spus pe un ton uşor arhaic, încăt ne-am întrebat dacă se vorbeşte în română sau nu, să părăsească incinta şi să nu mai distrugă pomii decorativi. Chiar dacă nu era chiar locul potrivit pentru o asemenea replica, momentul a fost într-adevăr savuros.

Mânăstirea Cheia

Mânăstirea Cheia

Ceva mai jos, în drumul spre casă, am întălnit tot pe valea Teleajenului, de data aceasta, ceva mai ascunsă, dar foarte aproape de drumul naţional, Mânăstirea Suzana. Mânăstirea se află, de altfel, în satul Mânăstirea Suzana, sat construit în jurul lăcaşului de cult şi format din căteva case.

Mânăstirea Suzana

Mânăstirea Suzana

Mânăstirea Suzana

Mânăstirea Suzana

Mânăstirea Suzana

Mânăstirea Suzana

Amplasamentul natural este pitoresc, aşezământul monahal se află între două cursuri de apă, Stâna şi Teleajen, pe un mic deal. Impresionantă şi aici este arhitectura populară, din piatră şi lemn vopsit predominant în verde, a clădirilor mânăstirii.

Mânăstirea are o istorie de căteva secole (înfiinţată în 1740 de către monahia Susana Arşic, prima stareţă a mânăstirii si cea care a dat numele lăcaşului), şi, printre altele, cred că este de remarcat activitatea filantropică a monahiilor de aici din timpul şi după terminarea Primului Război Mondial. Potrivit articolului citat, se pare că în acele vremuri tulburi, maicile de aici au „crescut şi au educat în spirit creştin copii orfani, săraci, bolnavi. Un document din acea vreme certifică luarea spre îngrijire a 40 de copile din zona Iaşului.”. De asemenea, în „anul 1937, maicile erau instruite la Institutul de Surori de Caritate. Drept urmare, au fost de un real folos, în vreme de război şi după această perioadă, când au îngrijit bolnavii în spitale..

O legendă despre Mânăstirea Suzana spune că Liviu Rebreanu a scris aici romanul „Ion”. Nu m-aş mira deloc, locul este foarte liniştit, şi pare a fi încărcat de o puternică energie pozitivă.

***

PS: Alte obiective interesante pe traseul Bucureşti – Muntele Roşu pot fi:

Mânăstirea Crasna, Salina Slănic Prahova (Mina Unirea), Muntele (Piatra) Verde, Lacul de acumulare Măneciu, ruta de cale ferată Ploiesti – Măneciu.