Cartea

„Tratatul despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor” a fost scris de către Georg Captivus Septemcastrensis în urma perioadei petrecute în robie, aproximativ 20 de ani, sub jugul „neamului turc”. Bun cunoscător al obiceiurilor poporului otoman şi, mai ales, indignat şi sensibilizat de evenimentele tragice din anii 1480-1481 ce au avut loc în oraşul napoletan Otranto, călugărul dominican Georg Captivus Septemcastrensis publică în anul 1481, la Roma,  „Tratatul despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor”. Încă de la început, lucrarea se dorea a fi un manifest şi, de asemenea, o avertizare cu privire la pericolul otoman. După căderea Constantinopolului din 1453, turcii işi manifestau intens intenţiile de cuceritori atât în estul Europei, cât şi în partea occidentală a bătrânului continent.

Studiul introductiv al cărţii realizat de către domnul Constantin Erbiceanu oferă informaţii minuţioase necesare despre cele descrise de autor. Detaliat şi bine documentat istoric, studiul este absolut necesar pentru întelegerea tratatului scris acum aproximativ 500 de ani.

Prefaţa scrisă de Martin Luther

La sfârşitul cărţii veţi regăsi şi Prefaţa scrisă de Martin Luther, reformatorul protestant, cu ocazia reeditării în spaţiul german (1530) a lucrării călugărului dominican. Prefaţa cărţii publicate în ţările germanice are rol, în special, de lectură religioasă recomandată. Martin Luther, el însuşi conştient de pericolul iminent al cuceritorilor otomani, doreşte să întărească şi mai mult evenimentele descrise în tratat. De menţionat că, doar cu un înainte, Viena a fost asediată timp de  aproximativ 28 de zile de către armata otomană.

Traducerea din limba latină îi aparţine doamnei Ioana Costa; cartea a fost publicată în anul 2017, la editura Humanitas şi are aproximativ 200 de pagini.

Pont: Un exemplar din ediția princeps (1481) se păstrează în biblioteca „V. A. Urechia” din Galați.

Info: Deşi un adevărat best-seller al secolelor XV şi XVI în Europa Apuseană, aceasta este prima ediţie în limba romănă a cărţii lui Georg Captivus Septemcastrensis.

Georg Captivus Septemcastrensis – George de Ungaria – Anonimul din Sebeș – Studentul Romoşean

Legenda studentului din Sebeş

Născut în anul 1422 în satul Romoş, pe atunci parte a Regatului Ungar, Georgius de Septemcastris îşi continuă studiile la Gimnaziul din Sebeş. În timpul asediului cetăţii Sebeşului, de către turci, din anul 1438, elevul Georg (posibil George, adică român de origine), de doar 16 ani, se baricadează într-unul din turnurile cetăţii pentru a le ţine piept atacatorilor. Sub presiunea invadatorilor, care au dat foc turnului (cunoscut astăzi sub denumirea de Turnul Studentului sau Turnul Croitorilor), apărătorii cetăţii se predau.

Turnul Studentului, Sebeş via www.povestisasesti.ro

Turnul Studentului, Sebeş via www.povestisasesti.com

Începând cu acest moment, Georg Captivus Septemcastrensis devine sclav al turcilor (de aici şi denumirea în latină de „Captivus”. „Septemcastrensis” provine tot din latină, de la expresia „septem castra” folosită în scrierile sale, cu referire la germanul Siebenbürgen. Siebenbürgen reprezintă principalele şapte cetăţi ale saşilor din Transilvania: Bistriţa (Bistritz), Braşov (Kronstadt), Cluj (Klausenburg), Mediaş (Mediasch), Orăştie (Broos), Sibiu (Hermannstadt) şi Sighişoara (Schburg)) şi reuşeşte abia după 20 de ani de robie să ajungă la Roma, unde devine călugar dominican şi un apropiat al Papei.

La vărsta de 80 moare şi este înmormâmntat într-o biserică a oraşului etern.

Info: potrivit informaţiilor de aici , pe „studentul romoşean” l-ar fi chemat, de fapt, Christian Cloos.

Masacrul de la Otranto

Evenimentul major care l-a îndemnat pe călugărul Georg Captivus Septemcastrensis să publice cartea a fost masacrul ce avut loc între anii 1480-1481. Potrivit istoricilor, turcii au asediat şi cucerit oraşul Otranto, situat pe coasta Mării Adriatice, ca un prim pas în cucerirea Romei. După cucerirea oraşului, turcii au aplicat populaţiei aceleaşi reguli sângeroase folosite şi după căderea Constantinopolului:  toţi bărbaţii cu vârste de peste 50 de ani au fost măcelăriţi iar toate femeile şi copiii sub 15 ani au fost fie omorâţi, fie trimişi în Albania ca sclavi. Au mai ramas doar 800 de bărbaţi, supravieţuitori terorii otomane, care au trebuit să aleagă între convertirea la islam, adică viaţa (fie ea şi în robie) sau … moartea.

Pentru că au refuzat slujirea altei religii decât cea creştină, în dimineaţa zilei de 14 august 1480, 800 de prizonieri au fost legaţi unul de altul cu funii şi conduşi pe câmpul de bătălie încă fumegând, puşi să urce Dealul Minervei şi decapitaţi cu cruzime.

Martirii din Otranto, aşa cum sunt cunoscuţi acum bărbaţii care au ales să moară pentru credinţa lor, au fost canonizaţi de Biserica Catolică în anul 2013 iar o parte dintre osemintele acestora au fost recuperate din groapa comună unde erau aruncate şi puse în relicvarii, aşezate într-o capelă chiar lângă altarul principal din catedrala restaurată a oraşului.

Speriat de amploarea evenimentelor istorice de la mijlocul secolului XV, ducele Alfonso de Aragon, sprijinit de cunoştinţa noastră, Matei Corvin, şi, cel mai probabil, de papalitate, reuşeşte să-i alunge pe turci din Otranto şi, implicit, din spaţiul italian în primăvara anului 1481.

Recomandări utile: