Călători prin Ţara Făgăraşului şi prin frumoasele sate săseşti din Transilvania

La începutul lunii februarie, pentru că în Bucureşti nu era nici urmă de zăpadă, am plecat sâmbătă, dis-de-dimineaţă, către Ţara Făgăraşului, în căutarea peisajelor de iarnă mult visate. Viştişoara a fost locul unde ne-am găndit să înnoptăm. O localitate de mici dimensiuni, situată aproape de graniţa judeţelor Braşov şi Sibiu, într-un cadru natural superb, la poalele celor mai înalţi munţi din ţară, Făgăraş.

Herghelia Sâmbata de Jos

Prima oprire programată din traseu a fost la Herghelia Sâmbăta de Jos. Aici am mai ajuns de câteva ori, de obicei în sezonul cald, dar niciodată nu strică încă o vizită la prietenii noştri dragi, căluţii. De altfel, imaginea cailor lăsaţi liberi este aproape unică în ţară şi îmi aminteşte, de fiecare dată, de vechile reclame „country” la ţigaretele Marlboro. De precizat că imaginea respectivă, din motive evidente, este compusă doar din doar iepele şi mânjii ce au liber la plimbare, masculii sunt ţinuţi legaţi, în grajduri.

Pentru a ajunge la herghelie am ales un drum mai puţin utilizat, pe alocuri cam prost, ce-i drept, dar prin care am descoperit alte sate şi peisaje interesante din Ţara Făgăraşului. Prin urmare, am mers pe direcţia Pârâul Rece – Râşnov (a se vizita cetatea medievală) – Zărneşti (de văzut rezervaţia de urşi) – Şinca (de vizitat mânăstirea rupestră de la Şinca Veche) – Recea – Lisa (cu o mică oprire la „La vâltori”) – Sâmbata de Jos. Ca de fiecare dată când trec Carpaţii în această direcţie, impresia a fost aceeaşi: Transilvania pare cu totul o altă ţară făţă de restul teritoriului românesc!

În apropiere de Şinca Veche

Herghelia Sâmbata de Jos a fost fondată (conform informaţiilor de aici) în anul 1874, pe domeniul castelului Brukenthal, de către autorităţile Imperiului Austro-Ungar. În anul 1913, anticipând izbucnirea Primului Război Mondial, herghelia a fost mutată definitiv, cu întregul efectiv, în localitatea Babolna, Ungaria (încă Imperiul Austro-Ungar pe atunci şi unde exista deja o herghelie, înfiinţată încă din anul 1790).

Din anul 1920, după formarea României Mari, autorităţile române reînfiinţează Herghelia Sâmbăta de Jos.

: Herghelia Sâmbata de Jos

: Herghelia Sâmbata de Jos

: Herghelia Sâmbata de Jos

: Herghelia Sâmbata de Jos

: Unul dintre paznicii prietenoşi ai Hergheliei Sâmbata de Jos

: Informaţii utile Herghelia Sâmbata de Jos

Am menţionat mai sus domeniul castelului Brukenthal. Castelul, monument de patrimoniu, construit între anii 1750-1760, se află exact la intrarea în herghelie, în partea stângă. Din păcate, ca multe alte construcţii de patrimoniu, castelul este într-o avansată stare de degradare (mai multe informaţii găsiţi la aici).

Castelul Brukenthal Sâmbata de Jos

Viştişoara

Am lasat căluţii să se odihnească şi am plecat spre locul unde urma să ne cazăm (Pensiunea Elena din Viştişoara, recomandăm cu încredere). Ajunşi pe la mijlocul localităţii Sâmbăta de Sus am observat această placă comemorativă pe un perete al şcolii din localitate.

Ioan Ilioiu (sau Ion Ilioi) a fost ultimul supravieţuitor al partizanilor anticomunişti din grupul de rezistenţă Făgăraş. Povestea acestuia, ca mai toate poveştile luptătorilor din munţi, este absolut impresionantă. Printre altele, personajul Ion Ilioi (Ioan Ilioiu) apare în lungmetrajul lui Constantin Popescu: „Portretul luptătorului la tinereţe”.

Placă comemorativă Ioan Ilioiu Sâmbata de Sus

Ajunşi în staţiunea balneoclimaterică Sâmbăta de Sus, am vizitat Mânăstirea Brâncoveanu, obiectiv ce trebuie neapărat de vizitat, inclusiv micuţul lac din spatele mânăstirii, apoi am lăsat drumul forestier ce duce către Cabana Valea Sâmbetei în partea stângă (info: doar o parte din el poate fi parcurs cu maşina, mai exact, căteva sute de metri după ce treci de păstrăvăria şi pensiunea Florea Reginei) şi am mers pe alt drum forestier, către cazare, zărind acest indicator, destul de informativ, de altfel.

Indicator informativ Sâmbata de Sus

Pentru a evita confuzia, precizăm că există trei aşezări cu numele de Sâmbata: Sâmbata de Jos (unde se află şi herghelia, situată lângă drumul european E68), Sâmbata de Sus (mai aproape de munte, dar totuşi la o distanţa considerabilă) şi Staţiunea Balneoclimaterică Sâmbata de Sus (situată chiar la poalele muntelui şi unde se află mânăstirea).

Biserica Evanghelică Fortificată din Cincşor

Duminică dimineaţa ne-am îmbarcat devreme şi am fugit către satul săsesc Viscri. La micuţa pârtie din Draguş am oprit pentru o scurtă mişcare şi apoi, după ce am traversat Oltul, am ajuns în satul săsesc Cincşor (în dialectul săsesc Kli-Schink, Klišink, în germană Kleinschenk). Deşi această oprire nu era pe lista traseului, alegerea a fost cât se poate de inspirată.

Biserica fortificată (terminată, cel mai probabil, în anul 1421) este cea mai bine şi complet conservată biserică fortificată săsească din zona Făgăraşului (conform informaţiilor de aici www.resturisirosturi.ro). Ghidul monumentului istoric, un domn foarte charismatic şi draguţ, neamţ de origine, este o adevărată comoară.

: Biserica evanghelică fortificată din Cincşor

: Biserica evanghelică fortificată din Cincşor

: Biserica evanghelică fortificată din Cincşor

: Biserica evanghelică fortificată din Cincşor

: Biserica evanghelică fortificată din Cincşor

De la dumnealui am aflat, printre altele, cu ce anume a contribuit statul român la restuararea bisericii fortificate: cu (aproape) nimic! Fondurile pentru lucrările de restaurare au fost strânse cu ajutorul iniţiativelor private, laudabile, ale săşilor născuţi aici, dar plecaţi – deportaţi, alungaţi, chiar vânduţi de regimul comunist. Promotorul mişcărilor de restaurare a bisericilor fortificate săseşti este doamna Carmen Schuster, despre care puteţi afla mai multe din interviul publicat în „Dilema Veche“ (accesează link-ul https://goo.gl/Tg3fu5) .

Interesant este că, pe vremuri, fortificaţia era înconjurată de un şanţ cu apă, cu rolul de apărare, în stilul celui care este încă prezent la Cetatea din Făgăraş.

Orga realizată în anul 1805 este restaurată şi funcţională iar slujbele religioase pentru etnicii germani se ţin o dată la câteva duminici. Am înţeles că există un singur preot, cel de la Parohia Evanghelică Cârţa, Michael Reger, care în fiecare duminică, slujeşte în altă biserică evanghelică, tocmai pentru a putea ajunge la toţi enoriaşii din fostele localităţi săseşti.

Într-unul din turnurile bisericii fortificate ce poate fi vizitat, sunt prezente multiple ilustraţii cu informaţii pe verso despre tradiţiile şi obiceiurile locuitorilor. O idee excelentă şi neimaîntâlnită în alte biserici fortificate vizitate. Aici, avem informaţii despre binecunoscutul turn al slăninii, prezent, probabil, în toate comunitîţile săseşti.

Interior din Turnul Slăninii – Cincşor

Interior biserică Cincşor

Lista celor căzuţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dupa nume, urmează coloana cu numărul casei unde a locuit respectivul soldat.

Băncile din biserică sunt numerotate. Fiecare familie avea locurile ei bine stabilite în biserică. Avantaje şi dezavantaje. Aveai mereu un loc asigurat, dar dacă lipseai de la slujbă, acest lucru era imediat observat 🙂 Exista şi o ordine a aşezării în sală. Primele rânduri erau ocupate de femeile nemăritate. În urma lor se aşezau femeile văduve.

Aceste panou, pe care îl veţi găsi în orice biserică evanghelică, reprezintă indicaţiile cu privire la cântecele din Biblie ce vor fi cântate la respectiva slujbă. Cam toată lumea avea cartea de rugăciuni la slujbă şi toată lumea canta!

Unul dintre zidurile de apărare ale bisericii fortificate din Cincşor. Primele două spaţii, pornind din dreaptă imaginii, erau folosite pentru folosirea armelor, pentru apărare, iar cel din stângă, mai mare şi de altă formă reprezenta…..toaleta.

Din totalul populaţiei satului Cincşor, ce numără aproximativ 600 de persoane, se pare că doar maxim 20 de suflete mai sunt etnici sau descendenţei etniciilor germani.

Prin Rodbav către Viscri

După frumoasă lecţie de istorie de la Cincşor am plecat către binecunosutul sat săsesc, Viscri. Pe acest drum, nu foarte bun, dar accesibil, am mai mers şi acum doi ani, tot iarna. Nici atunci, nici acum, nu am înţeles de ce, locurile acestea extrem de pitoreşti, cu dealuri line, pajişti verzi (chiar şi iarna, da!) păduri dese, monumente istorice, arată ca şi cum ar fi părăsite.

În Rodbav, satul fantomă, cum l-am numit noi, frumoasele case ale etnicilor germani au fost părăsite de proprietari (forţaţi de diferite împrejurări să le părăsească, aşa cum am subliniat mai sus) şi acum sunt în paragină. Noii proprietari, români de-ai noştrii, în afară de a se racorda la linia de energie electrică şi a ridica o antenă TV pe acoperişul casei, nu au mişcat un deget pentru întreţinerea acestor construcţii deosebite.

Urme ale unei vechi case săseşti. Rodbav.

Casă săsească aflată într-o stare avansată de degradare. Noul proprietar a avut grijă doar de accesul la posturile TV (antena de pe acoperiş)

Nici situaţia bisericii evenghelice fortificate din sat nu este una mai bună. Monumentul istoric, construit între secolele XVIII-XIX, se degradează anual, fără ca autorităţile să intervină.

Biserica evanghelică fortificată din Rodbav, Judeţul Braşov

Satul Viscri

În Viscri, satul preferat al Prinţului Charles, cum este cunoscut mai nou, am ajuns pe la mijlocul prânzului. Vremea era închisă şi nu ne-am putut bucura foarte mult de privelişte. Am admirat casele de pe drumul principal, minunându-ne de anii în care au fost construite (foarte multe dintre au fost ridicate în secolele XVIII-XIX) şi am urcat către Biserica Fortificată, monument istoric, care din anul 1999 face parte din patrimoniul UNESCO. În incinta zidurilor bisericii este amenajat şi un mic muzeu sătesc, cu obiecte ce au aparţinut oamenilor locului.