La începutul lui octombrie, profitând de vremea prielnică, am plecat într-un week-end către frumosul ţinut al Făgăraşului de sud.
Cetatea Poenari – una dintre reşedinţele domneşti ale lui Vlad Ţepeş
Prima oprire a fost în Cheile Argeşului, la Cetatea medievală Poenari. Sau, mai exact, la ruinele acestei fortificaţii. Construcţia a fost începută iniţial de Negru Vodă, pentru ca mai apoi, să fie finalizată de către Vlad Ţepeş.
Cetatea impresiona, în principal, prin amplasament. Arhicunoscutele 1480 de trepte din beton ce te conduc către monumentul istoric sunt dovada poziţiei strategice pe care a avut-o fortificaţia.
Ruinele se află la aproximativ 400 de metri deasupra Văii Argeşului şi merita să urci toate scările pentru frumoasa panoramă asupra zonei.
Cetatea Poienari
Cetatea Poienari
Vedere din Cetatea Poienari
Barajul Vidraru – construcţia megalomanică de interes strategic
Am părăsit reşedinţa domnească, secundară, a lui Vlad Ţepeş şi ne-am îndreptat către Barajul Vidraru. Peisajul care ne-a întâmpinat aici a fost magnific: sub efectul culorilor tomnatice ale pădurilor din jur am putut observa, în depărtare,Vârful Negoiu înzăpezit, la poalele căruia se întindea lacul de acumulare Vidraru.
Vârful Negoiu înzăpezit. Vedere de la Barajul Vidraru.
Barajul Vidraru a fost construit în timpul regimului comunist, între anii 1960-1966, şi a reprezentat, bineînţeles, o construcţie megalomanică. Fără a fi nostalgici după fostul regim, trebuie menţionat că barajul are o utilitate însemnată şi o importanţă deosebită în zilele noastre.
Obiectiv strategic al României, construcţia a fost ridicată cu multe sacrificii umane. Oficial cifra celor decedaţi în accidentele de muncă este foarte mică (cum, de altfel, se întâmplă la toate construcţiile comuniste megalomanice: Transfăgăraşanul, Casa Poporului şi, bineînţeles, Canalul Dunăre-Marea Neagră), neoficial se vorbeşte de moartea a cel puţin 400 de victime (sursa: adevărul.ro).
La baraj regăsim şi singura centrală subterană de acest gen din România, amplasată la nu mai puţin de 100 de metri adâncime! Doar ca idee, Casa Presei Libere (Casa Scânteii) din Bucureşti are exact 104 de metri înălţime şi până în anul 2007 a fost cea mai înaltă clădire din capitală.
Deosebit de interesante sunt şi poveştile şi istoriile dinaintea construirii barajului.
În locul unde să află acum gigantica construcţie, a existat un mic sat al exploatatorilor forestieri, numit Cumpăna. Printre alte case, aici se afla şi o casă de vacanţă a renumitei familii Brătianu, iar accesul către colonia de muncitori se făcea cu ajutorul….mocăniţei!
Fermecătorul tren al munţilor circula regulat în zonă, din 1930 şi până la data începerii construcţiei barajului, având chiar şi trei trasee pe zi (informaţii aici).
Începerea construţiei mastodontului din beton a distrus paradisul natural, mica aşezare, dar şi linia ferată a mocăniţei.
Valea Vâlsanului – foarte aproape de cel mai rar peşte din Europa
După ce am trecut de baraj, am mers pe primul drum (forestier, dar bun) ce se face la dreapta şi am ajuns la minunata Vale a Vâlsanului. Am mers puţin, în amonte şi trecând pe lângă (probabil) o fostă unitate militară, am ajuns la Barajul Vâlsan (apa captată aici este distribuită printr-un canal subteran către Barajul Vidraru).
Lacul Vâlsan – octombrie 2017
***Lacul Vâlsan – decembrie 2017
***Barajul Vâlsan – decembrie 2017
Ne-am bucurat de frumuseţea sălbatică a peisajului şi ne-am întors prin Cheile Vâlsanului către satul Slămneşti, unde am fost cazaţi (de obicei nu facem astfel de recomandări, dar Pensiunea Agroturistică Ioana merită din plin mulţumirile noastre; mergeţi cu încredere!).
Cheile Vâlsanului
Îţi recomand cu drag să mergi pe acest traseu mai ales dacă esti iubitor de natură salbatică. Este imposibil să nu rămâi uimit de spectacolul culorilor, mai ales acum, toamna.
Întreaga arie naturală este protejată, fiind rezervaţie a naturii. De altfel, aici se găseşte o specie extrem de rară de peşte denumit asprete (Romanichthys valsanicola). E destul de măgulitor să ştii că pentru câteva momente te-ai aflat în vecinătatea celui mai rar peşte din Europa, o fosilă vie, cu o vechime de peste 65 de milioane de ani, care a fost contemporan cu ultimii dinozauri.
Cheile Vâlsanului
Biserica Înălţarea Domnului din Bradetu – posibilă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân
Duminică, după ce ne-am luat rămas bun de la gazdele primitoare, am plecat către localitatea Nucşoara, admirând cu drag arhitectura deosebită a caselor din acestă zonă.
Mai multe detalii despre arhitectura caselor din satele de la poalele Făgăraşului de Sud poţi găsi la adresa de Facebook de aici sau pe site-ul www.arhitext.com. Merită să arunci o privire, proiectele expuse de asociaţie sunt extrem de interesante.
Ajunşi în satul Bradetu, am vizitat biserica satului, monument istoric şi de arhitectură religioasă. Conform Ghidului Turistic „Obiective culturale și naturale în cadrul traseelor turistice din stațiunea Brădetu”, biserica este “primul monument construit în întregime de meșteri români și singurul din Ţara Românească de la începutul veacului al XV-lea păstrat integral”. Nu se poate spune sigur, dar se pare că, din sursele istorice adunate până acum, biserica ar fi fost ctitorită de către domnitorul Mircea cel Bătrân (câteva infomaţii preţioase despre biserică poţi găsi aici).
Biserica din Brădet
Biserica din Brădet
Nucşoara – pe urmele partizanilor anticomunişti
Pentru a ajunge la Nucşoara, am ales, desigur, un traseu mai puţin accesibil. De la începutul Cheilor Vâlsanului şi îndepartându-ne traseele montane ce duc către Vărful Moldoveanu, am ajuns în micuţul sat, parcă uitat de timp, Gruiu. Drumul este cam anevoios, forestier, nerecomandat maşinilor cu gardă joasă.
Casă din Gruiu
Drumul către Gruiu
Ajunşi în Nucşoara am admirat micuţul, dar frumosul Lac Învârtita. Lacul carstic, format pe ghips (un tip de lac foarte rar întâlnit în ţara noastră) este declarat monument al naturii şi este inclus în arealul rezervaţiei naturale Măgura-Nucşoara.
Coborând spre ultimul obiectiv al traseului nostru, localitatea Corbi, am ajuns la casa de la numărul 16 a comunei Nucşoara. Mai exact, ne situam pe strada Elisabeta Rizea, în dreptul casei eroinei anticomuniste Elisabeta Rizea.
Monument dedicat Elisabetei Rizea. Eroina din Nucşoara.
Inscripţie monument dedicat Elisabetei Rizea
Casa Elisabetei Rizea. Nucşoara
Istoria partizanilor anticomunişti încă este un subiect greu de digerat în societatea românească. Mai mult de atăt, deşi eroina din Nucşoara a fost vizitată de către însuşi Regele Mihai, de către preşedintele ţării Emil Constantinescu, i-au fost dedicate numeroase cărţi şi documentare, pe site-ul primăriei din Nucşoara, nu am găsit nimic despre acestă figură emblematică a luptei anticomuniste.
Pentru că subiectul merită mult mai multă atenţie decât cele două-trei fraze scrise aici, am să mă rezum doar la două aspecte importante legate de lupta partizanilor din zona Muscelului.
Pentru că a sprjinit gruparea de rezistenţă armată anticomunistă Arsenescu-Arnăuţoiu (doi foşti militari de carieră ai armatei române), eroina din Nucşoara a fost arestată şi torturată de securitate de două ori, 1952 şi 1961, şi a executat 12 ani de închisoare!
De asemenea, pentru că îşi doreau enorm să scape de partizani, sefii securitaţii au trimis la începutul „vânătorii” luptătorilor anticomunişti efective de securişti/militari ce depăşeau uneori şi numărul locuitorilor din comună, deşi, în munţi se ascundeau doar 4-5 luptători.
Un link util despre eroinele din Nucşoara găsiţi aici.
(despre un alt punct de luptă anticomunistă, cel din comuna Răchiţele, Cluj, am scris aici):
Corbii de Piatră – una dintre cele mai vechi mânăstiri rupestre din România
Săpată în piatră, într-o stâncă înaltă de aproximativ 30 de metri, mânăstirea Corbii de Piatră se află în satul Jgheaburi din localitatea Corbi. Accesul este facil, drumul asfaltat şi indicatoarele sunt vizibile.
Mânăstirea Corbii de Piatră
Mânăstirea se remarcă prin cele două altare funcţionale pe acelaşi naos, element unic în România. A fost reînfiinţată în anul 1512 în timpul domniei lui Neagoe Basarab şi este asemănătoare bisericilor rupestre din Capadocia.
Mânăstirea Corbii de Piatră
Din lipsa izvoarelor istorice, nu există o atestare documentară a aşezării rupestre de dinaintea anului 1512. Cert este faptul că activitatea spirituală dăinuie în lăcaşul sfânt cu mult înaintea anului menţionat, poate chiar din perioada persecutării creştinilor.
Pictura din interiorul aşezării rupestre este, din păcate, degradată. Cu greu, se mai pot distinge reprezentaţiile biblice de pe pereţi.
Pentru o panormă deosebit de frumoasă asupra zonei, urcă pe scările din stângă stâncii de gresie, sunt doar câteva trepte.
Cum în jurul fiecărei aşezări rupestre din România există cel puţin o legendă sau un mic indiciu legat de ocultism sau credinţe străvechi şi Mânăstirea Corbii de Piatră respectă tradiţia. Aşadar, se spune că: în curtea mânăstirii a fost descoperit un monolit de piatră cu inscripţii ciudate (de origine extraterestră, desigur); apoi, împreună cu aşezările rupestre de la Cetăţuia şi Nămăieşti, se formează un triunghi energetic cu centrul în oraşul Câmpulung sau că, înainte de marele potop biblic, pe aceste meleaguri, a existat o civilizatie de uriaşi.
Acum, lucrurile par puţin cam romanţate, dar cine este pasionat de mistere şi civilizaţii extratereste este invitat să viziteze lăcaşul sfânt.
Totuşi, ca motiv de cercetare pentru pasionaţi, un om de-al locului, de la biserica din Brădetu, ne-a povestit puţin despre istoria construirii acesteia şi a ţinut să sublinieze faptul că oamenii care au lucrat la biserică aveau cel puţin 2 metri înalţime. Se pare că legendele cu uriaşi sunt destul de frecvente în zonă.
Despre o altă parte din aşezările rupestre din ţara noastră, mai exact, cele din Munţii Buzăului, poţi găsi câteva informaţii în articolul pe care l-am scris aici.
***
***Mai multe fotografii despre cele descrise mai sus găseşti aici: https://www.facebook.com/pg/calatoriicuizistoric/photos/?tab=album&album_id=1849614055259244
