La câțiva kilometri depărtare de vechea capitală a țării, Târgoviște, într-un loc ferit de agitația orașului și situat pe o colină înaltă, se află ansamblul arhitectural Mânăstirea Dealu. Ctitorită între anii 1499-1501 de către domnitorul Radu cel Mare (posibil, pe locul unei alte așezări monastice din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân), Biserica Sfântul Nicolae este singura construcție păstrată din primii ani ai înființări așezământului.
În forma lui actuală, renovat şi reconstruit între anii 1953-1959 după cutremurul din 1940, ansamblul arhitectural reunește: chiliile maicilor ce slujesc aici (aproximativ 35 de suflete); un mic muzeu, recent renovat, ce cuprinde articole bisericești importante; un frumos balcon din care se poate admira orașul Târgoviște; și biserica veche, locul de veci al ctitorului Radu cel Mare și al lui…Mihai Viteazul! Mai precis, doar capul acestuia este adăpostit în racla din partea dreaptă a naosului.
Atât în afara mănăstirii, cât și în interiorul acesteia, Mihai Viteazul este reprezentat prin statui sculptate din bronz.
Momente importante din istoria Mănăstirii
Important monument istoric şi de arhitectură medievală, cu o istorie bogată datorată vechimii de peste 500 de ani, Mănăstirea Dealu a fost martorul multor evenimente importante pentru Țara Românească.
Prima tipografie din Muntenia a fost instalată aici de către călugărul sârb Macarie, la porunca domnitorului Radu cel Mare, de sub tiparul căreia a ieșit și prima tipăritură românească: Liturghier, tipărit în limba slavonă.
Între anii 1877-1878, în timpul Războiului de Independență, a funcționat, pe pământurile mănăstirii, lagărul pentru prizonierii turci. După terminarea războiului, a fost înființată, în anul 1879, Școala divizionară de ofițeri, a cărei activitate a durat doar 4 ani.
O instituție importantă care a funcționat aici între anii 1912-1940 a fost Liceul Militar, pe băncile căruia au studiat Mihai I, Regele României, Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Gărzii de Fier, Radu Tudoran, celebrul scriitor al romanului de aventuri ”Toate pânzele sus!”, binecunoscutul regizor Sergiu Nicolaescu sau mult îndrăgitul actor Victor Rebengiuc (ultimii doi absolvind, cel mai probabil, în anii 1945-1948 când liceul și-a păstrat numele, dar a fost mutat la Predeal).
Prin decret regal, la 10 noiembrie 1912, s-a luat hotărârea ca patronul liceului să fie serbat în fiecare an pe 8 noiembrie, de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril (potrivit cărții: Mistica rugăciunii și a revolverului – Viața lui Corneliu Zelea Codreanu , autor Tatiana Niculescu). Cu acest prilej, vechile chilii au fost înlocuite cu noi construcții, impunătoare, cu etaj, mănăstirea începând să semene mai mult cu o fortăreață. De asemenea, au fost construite și clădiri noi, anexe, care să deservească unitatea de învățământ. Potrivit aceleiași cărți: ”liceul avea sală de gimnastică suedeză, bibliotecă de limbi străine, uzină electrică proprie, funicular elvețian, bazin de înot, terenuri de sport”.
Marele cutremur din 1940 a fost fatal pentru Liceul Militar de la Dealu și gravele alunecări de teren au distrus cea mai mare parte din recentele clădiri special construite.
Denumit la început ”Liceul Militar Mănăstirea Dealu”, instituția de învăţământ a purtat din anul 1928 numele inițiatorului său, Nicolae Filipescu – om politic cu viziuni moderniste și fost primar al Bucureștiului. Acesta a fost în vizită la mai multe școli militare de renume din Franța și Germania înainte de a concepe planurile pentru desfășurarea activităților de la Dealu.
Necropola
Necropola mănăstirii, situată în pronaosul bisericii, pare a fi unul dintre cele mai mari spații funerare, de acest gen, din țară. Pe lângă raclele celor doi domnitori amintiți mai sus, aici zac și osemintele altor voievozi, domni sau fețe bisericești. Dintre cei mai importanți, menționăm pe: Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Țepeș, despre care am scris un articol aici), Vladislav al II-lea sau Jupâniţa Caplea (sora domnitorului Radu cel Mare).
***
***Lângă mănăstire, se află un monument dedicat ofiţerilor, profesorilor şi elevilor de la Liceul Militar Mănăstirea Dealu căzuţi pe front.
***Dacă ajungi şi în Târgovişte, vizitează neapărat Curtea Domnescă şi Turnul Chindiei. De asemenea, la maxim 10 kilometri de Mănăstirea Dealu se află alt lăcaş de cult important din zonă: Mănăstirea Viforâta.
***Câteva surse cu informaţii utile pe care le-am folosit în articol găseşti aici: ziariştionline.ro, adevărul.ro, monografia liceului militar Dimitrie Cantemir din Breaza, gazetadâmboviţei, ziuaveche.ro, bibliotheca.ro, cartea Mistica rugăciunii și a revolverului – Viața lui Corneliu Zelea Codreanu , autor Tatiana Niculescu.
***Mai multe fotografii despre cele prezentate anterior poţi găsi la adresa: https://www.facebook.com/pg/calatoriicuizistoric/photos/?tab=album&album_id=1864941187059864
Stefan Babutiu
Sunt foarte nedumerit.
Abia am citit despre Clasa Palatină înființată pentru Mihai, fiul regelui Carol al II-lea, ce a durat 8 ani, între 1932 și 1940, absolvită de viitorul rege Mihai I în 1940, și găsesc aici un articol spunând că Mihai I a fost elev al liceului Militar N. Filipescu, fost Mănăstirea Dealu, județ Târgoviște.
Domnilor, care e adevărul? Sau poate vorbim despre doi Mihai?
Un bătrân naiv
Călător
Bună seara. Mulţumim pentru mesaj.
Într-adevăr, Regele Mihai I a fost elev al liceului militar de la Mânăstirea Dealu, dar şi al Clasei Palatine de care aţi amintit.
De precizat, însă, că la liceul militar de la mânăstire, se pare că Regele Mihai I a fost mai mult un elev extern, onorific, ceva similar elevilor din învăţământul de la distanţă de astăzi.
Totuşi, în urma inscrierii la liceul militar de lângă Târgovişte, a elevului Mihai, viitor rege al României şi Voievod de Alba-Iulia la acea vreme, organizarea şi funcţionarea liceului a suferit câteva modficări, inclusiv schimbarea uniformei.
Va recomand urmatoarele articole pentru edificare: https://clasapalatina.wordpress.com/2014/04/12/maria-sa-cu-colegii-de-clasa-la-manastirea-dealului-iunie-1934/#more-649 http://a1.ro/premium/regele-mihai-ani-de-liceu-aici-este-locul-in-care-regele-mihai-sia-petrecut-primii-ani-ai-adolescentei-maria-sa-era-un-licean-responsabil-nusi-permitea-sa-se-faca-de-ras-in-fata-noastra-id656043.html şi, mai ales, monografia Colegiului Militar Liceal Dimitrie Cantemir de la Breaza, care până în anu 1940 a funcţionat la Mânăstirea Dealu http://www.cantemircml.ro/docs/monografie.pdf
De asemenea, puteţi cauta pe google fotografii cu Regele Mihai I la Liceul Militar de la Mânăstirea Dealu, sigur veţi găsi.
Stefan Babutiu
Mulțumesc pentru răspunsul Dvs. prompt și la obiect.
Sunteți foarte bine informat și sper să mai ”călătoresc” pe site-ul Dvs.
Același bătrân naiv
Călător
Mulţumim frumos pentru aprecieri.
Vă mai asteptăm cu drag 🙂
Maria Magdalena R.
Iti, dai, seama,ca asta este!…..Imi pare, rau, asa in mitologie, tin cu Isis Al-Uzza.Da!..a muncit, sa ridice, soclul!…Te astepti!…logodna, in casa, cu preotul, schimbare de verighete de aur, centrul folcloric, judetean, si iscalituri de inversie loturi funciare, plus dispensa de deslegare de la episcopul locului!..Cununia, inseamna nastere de prunci, nu dorim, aducerea in discutie, a izdatului, 7 ani, sabatici,platesti taxa mare la Casa de Casatorii judetene,avortul este interzis, avem segmentari de coloana.Celule defecte!..Tot!…Dochia!…