Zborul
Pentru că voiam să revedem frumoasa țară a Italiei, am căutat bilete de avion și cazare, din timp, iar la sfârșitul lunii martie, 2022, am ajuns în fostul mare și important oraș-port, Genova. Orașul ce găzduiește aproximativ 600.000 de locuitori este situat pe malul Mării Ligurice și este protejat, în Nord, de munții Apenini Ligurici. Acest frumos peisaj, situat între munte și mare, îl vei observa încă din momentul când vei ateriza. Aeroportul Genova “Cristoforo Colombo”, micuț de altfel, este construit pe o platformă specială. Mai exact este o peninsula artificială creată în largul mării. Din cauza amplasării pistei aviatice la câțiva metri de malul mării, se spune că traficul aerian ar fi ceva mai expus condițiilor meteorologice nefavorabile. Menționez că am frică de avion dar, în această călătorie, nu am avut niciun stres, nici la aterizare, nici la plecare. Zborul de aproximativ 2h și 15 min a decurs cât se poate de normal. Ba chiar, ”mai normal” decât în alte excursii (ex.: Cipru, Malta).
Cum să ajungi în centrul orașului
În momentul excursiei în Genova (martie 2022), în jurul aeroportului aveau loc diferite lucrări la infrastructura rutieră, ce mi-au îngreunat cumva orientarea la fața locului. Aeroportul fiind situat la vreo 7-8 kilometri de centrul orașului, îți recomand ca mijloc de transport clasic, autobuzul special numit Volabus. În schimbul a 5-6 EUR de persoană, autobuzul te va duce în centrul orașului – Piazza de Ferrari – sau în Gara Brignole, a doua mare stație feroviară din oraș, situată și ea aproape de centrul orașului. Detalii despre Volabus găsești aici și aici.

Piazza de Ferrari. Genova
Notă: informează-te înainte cu privire la Volabus, din cauza lucrărilor menționate anterioar, posibil să fie suspendat într-o anumită perioadă a anului.
Variantă mai ieftina a Volabus-ului este trenul. Totuși, pentru a ajunge la cea mai apropiată gară, Genova-Sestri Ponente Aeroporto, trebuie să mergi pe jos aproximativ 10-15 minute urmând, cel mai bine, indicațiile GPS-ul sau să apelezi la un alt autobus special, denumit sugestiv Airlink. În schimbul a 1,5 EUR de persoană, autobuzul face transferul între aeroport și gara cea mai apropiată. Autobuzele pleacă la un interval de 15 minute. Detalii găsești aici.
Din gara Genova-Sestri Ponente Aeroporto poți ajunge în centrul orașului coborând la una dintre stațiile Genova Piazza Principe sau Genova Brignole. Biletul, de persoană, costă maxim 2 EUR iar durata călătoriei este de aproximativ 25 de minute. Detalii despre mersul trenurilor găsești aici Trenitalia – site-ul oficial al CFR-ului italian, ușor de utilizat.

Gara Brignole. Genova
Pentru alte forme de transport către centrul orașului te rog să consulți acest site: https://www.airport.genova.it/en/transportation-airport-2/
Scurtă descriere a orașului. Mijloace de trasnport
La prima vedere, Genova, nu mi-a părut un oraș foarte ”prietenos” cu turiștii. Din ce am observat, orașul nu are un brand propriu, sau acesta nu este foarte vizibil, iar informarea turistică există, dar, de asemenea, este parcă prea puțin vizibilă. La momentul excursiei, site-urile oficiale ale mijloacelor de transport din oraș nu funcționau (de ex.: www.amt.genova.it). Totuși, fiind un oraș relativ micuț care își concentrează principalele obiective turistice în jurul portul antic – Porto Antico – îți va fi ușor să te orientezi printre străduțe. Mai exact, cam de oriunde ai pleca din centrul orașului, tot în port ajungi.
După două zile de străbătut străduțele urbei și după o mică excursie, cu trenul, în stațiunea Santa Margherita Ligure am înțeles că Genova, deși a fost în trecut un important oraș-port, în momentul de față, orașul este unul de tranzit, din punct de vedere turistic. Cei care ajung aici pleacă apoi, mai departe, să viziteze superba Coastă Ligurică sau stațiunile montane din apropiere.
Străzile din centrul orașului sunt înguste și formează mici labirinturi ce așteaptă să fie descoperite. Clădirile, destul de înalte, sunt concepute în specificul arhitecturii italiene dar care, personal, îmi amintesc și de cele din orașul maltez Valleta despre care am scris aici. Obloanele verzi sunt omniprezente. Piațetele sunt și ele prezente, dar parcă farmecul lor nu este așa puternic precum al celor din Roma, Cetatea Eternă.

străduță din Genova
Activitatea turistică pare să se concentreze în triunghiul format din Porto Antico – Via Garibaldi – Piazza de Ferrari. Spre surprinderea mea, în Genova, nu am văzut foarte mulți turiști străini. În cursul săptămânii și chiar sâmbăta, activitatea în acest triunghi turistic este una relativ normală. Duminica, în schimb, populația locală, turiștii italieni și cei veniți de peste hotare, iau cu asalt Portul și principalele piațete. Se stă la coadă pentru accesul în complexul muzeal Acquario di Genova (probabil cel mai vizitat obiectiv turistic), se organizează târguri, muzicanții stradali se înmulțesc, înghețata este omniprezentă.
În Genova vei găsi o multitudine de mijloace de transport. În principiu, vei putea călători cu trenul, autobuzul, metroul, vaporul, funicularul sau liftul. Totuși, această multitudine de mijloace de transport și infrastructura drumurilor, rutiere sau feroviare, pentru mine, sunt un model de ”așa nu”. Spre exemplu, în Porto Antico, unde potențialul turistic este cel mai bine evidențiat, există un drum rutier obișnuit ce trece pe sub imensa Piazza Caricamento printr-un pasaj special construit, o autostradă suspendată ce traversează tot portul și obturează priveliștea spre frumoasele clădiri ale orașului, o linie de metrou și capătul de linie pentru câteva autobuze. După părerea mea, aceasta aglomerație nu aduce nimic bun, ba din contra, contribuie la poluare, atât fonică cât și, bineînțeles, a aerului, și la imaginea unui oraș ticsit de autovehicule, în special.

autostrada suspendată Genova. Porto Antico
Linia de metrou, relativ recent construită și dată în folosință, parțial, la 13 iunie 1990 și în principal pentru Cupa Mondială de Fotbal, măsoară doar 7 km (în București, spre exemplu, sunt dați în folosință aproximativ 76 de kilometri), dublează câteva stații de tren și este concentrată în centrul orașului.
Faptul că în Genova a fost construit cam haotic și că orașul este aglomerat la suprafață, dar și supra exacvat pentru a construi tunele și pasaje necesare metroului și trenurilor, mi-a fost confirmat și de programul pilot lansat încă de la sfârșitul anului trecut, de către primăria orașului, și în vigoare în martie 2022 cu privire la gratuitatea transportului public pentru metrou și funiculare. Cu alte cuvinte, genovezii sunt încurajați să folosească aceste mijloace de transport pentru a mai descongestiona traficul de suprafață. Cum se poate susține financiar, timp de aproximativ 6 luni, o linie de metrou ce nu percepe tarif de călătorie, habar nu am.
Cartierele orașului, fiind amplasate cumva ”în trepte”, datorită sau din cauza, după caz, a reliefului, au condus la construirea a funicularelor (2 la număr, cred) și a lifturilor (10 ”bucați”), amplasate în diferite puncte ale orașului. Multe din acestea sunt construite în prima parte a secolului XX, unele chiar fiind declarate monumente istorice. Pentru o mai bună panoramă asupra orașului, am experimentat traseul de funicular Zecca-Righi, pe care îl și recomand.

cartierele ”în trepte” ale Genovei

funicularul Zecca–Righi. Genova

vedere asupra portului de la capătul funicularului Zecca–Righi. Genova
Biletul pentru mijloacele de transport este unul integrat, în valoare de 1,50 EUR, valabil 100 de minute, pentru autobuz, metrou, funicular și lift. Dacă, pe lângă cele menționate mai sus, vrei să folosești și trenul urban, plătești 1,60 EUR.
Obiective turistice din Genova
După cum am menționat deja, principalele obiective turistice se găsesc în Porto Antico. În proximitatea acestuia vei găsi:
Acquario di Genova – acquariodigenova.it
Conform site-ului oficial al muzeului, Acquario di Genova este cel mai mare acvariu din Europa. La o primă vedere, obiectivul turistic pare să atragă cei mai mulți turiști. Interesant este că și acvariul ”rival” din Valencia, Spania, se recomandă, tot pe site-ul official, ca fiind cel mai mare acvariu din Europa 🙂 (detalii aici: www.oceanografic.org)
Conceput, în principal, pentru kinderi, muzeul natural este vizitat de turiști de toate vârstele. Prețul de vizitare poate părea puțin cam piperat, dar vizita la acvariu merită și face toți banii. Mai multe detalii despre obiectiv găsești pe site-ul oficial menționat mai sus.

Acquario di Genova
Galata Museo del Mare – galatamuseodelmare.it
Muzeul maritim, cel mai mare muzeu de acest gen din zona mediteraneană, este găzduit de Palazzo Galata (numit după vechea colonie Galata) din districtul Darsena, unde au fost construite o mare parte din galerele Republicii Genova. Dacă ai făcut cumva legătura cu cartierul istoric Galata din Instanbul, să știi că ai perfectă dreptate. Numele cartierului genovez, Galata, a fost inspirat de cel al puternicei colonii genoveze ce era stabilită în Constantinopolul creștin.
Muzeul este foarte interesant, atractiv și pentru copii, are 4 etaje, în fiecare etaj fiind amplasată câte o ambarcațiune (sau porțiuni din aceasta) ce poate fi vizitată. Dacă îmi aduc bine aminte, poți vizita o galeră, o brigantină, un vapor ce te va duce în Statele Unite ale Americii și interiorul unui submarin. Personal, mi-a plăcut cel mai mult secțiunea dedicată emigrației italiene de la mijlocul secolului XIX – începutului de secol XX.

Galata Museo del Mare. Genova
Foarte inedit este, de asemenea, și submarinul Nazario Sauro S518, ancorat în fața muzeului. Probabil că nu multe muzee se pot mândri cu un asemenea exponat în portofoliu. Recomand cu încredere vizita în submarin, vei fi surprins, spre șocat, cum pot trăi, lucra, conviețui oameni într-un spațiu extrem de restrâns. Fie că ești sau nu claustrofob, cu siguranță un fior îți va trece pe șira spinării.
Submarinul nu se poate vizita separat de restul muzeului. Așadar, pentru a-l vizita trebuie să plătești biletul întreg de vizitare pentru muzeu.

Submarinul Nazario Sauro S518. Genova
Palazzo San Giorgio, situat în Piazza Caricamento, este una dintre cele mai importante și cunoscute clădiri istorice din Genova . În prezent, găzduiește sediul Autorității Portuare. Îl vei recunoaște imediat după frescele exterioare frumos colorate. Din păcate, autostrada suspendată obturează admirarea integral a Palatului. A fost construit între anii 1257 și 1260 și restaurat complet în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Palazzo San Giorgio. Genova
Lanterna di Genova – Farul din Genova, simbol și reper al orașului, al treilea cel mai vechi far din lume este, printre altele, un obiectiv turistic ce poate fi vizitat. Mai multe detalii găsești aici lanternadigenova.it.
Lista obiectivelor turistice ale orașului poate continua cu:
Casa lui Cristofor Columb (Casa di Cristoforo Colombo) este situată în centrul istoric al orașului, lângă Porta Soprana, cumva în afara zidurilor medievale antice. În prezent, casa care adăpostește și un mic muzeu și este, de fapt, o reconstrucție a casei unde se presupune că a trăit Cristofor Columb între anii 1455 și 1470. Actuala clădire a fost ridicată la începutul secolului al XVIII-lea pe locul vechii construcții medievale.

Casa di Cristoforo Colombo. Genova

Porta Soprana. Genova
Via Giuseppe Garibaldi este una dintre cele mai vechi și pitorești străzi ale orașului. Mai mult, din anul 2016, este inclusă în patrimoniul UNESCO. Cunoscută și sub numele de Strade Nuove și construită între anii 1558–1583, strada este bine cunoscută pentru palatele renascentiste care pot fi admirate. Via Giuseppe Garibaldi poate fi supranumită, de altfel, un mic muzeu al arhitecturii.
Autobuzul Hop-on Hop-off. Dacă nu ai prea mult timp la dispoziție, poți încerca acest mod de a vizita orașul. Biletele sunt valabile 24 sau 48 de ore și un traseu întreg durează cam 1 oră. Din cauza prețului cam ridicat, începând cu 19 EUR de persoană, nu recomand neapărat acest tur. Mai multe detalii poți găsi aici: https://www.getyourguide.com/liguria-l221/genoa-hop-on-and-hop-off-48-hour-bus-pass-t50734/
Dacă ești pasionat de trekking, Genova și împrejurimile sale, îți oferă oportunitatea de a îmbina mișcarea cu vizitarea obiectivelor istorice. Astfel, poți alege a vizita forturile Genovei ce sunt construite pe înălțimile orașului, în diferite puncte ale acestuia. Majoritatea traseelor către forturi îți oferă o splendidă panoramă către port și, implicit, către mare.
Un alt obiectiv turistic extrem de interesant al Genovei care îți solicită puțin forma fizică este Apeductul Antic. Totuși, pentru a explora acest obiectiv trebuie să te informezi ceva mai bine asupra traseului de vizitare. Din ce am înțeles, există diferite tururi ghidate care te pot ajuta în acest sens. Găsești mai informații aici https://www.visitgenoa.it/la-dellacqua-acquedotto-storico-di-genova.
Calea ferată Genoa-Casella, cumva corespondentă a căii ferate ce leagă Oravița de Anina, de la noi, este o cale ferată istorică inaugurată încă din anul 1929. Traseul între cele două localități este extrem de pitoresc. Trenul ce te va conduce spre Casella este, de asemenea, unul istoric. Găsești mai multe detalii aici: https://www.visitgenoa.it/il-trenino-di-casella
Santa Margherita Ligure
O zi a excursiei am rezervat-o pentru a vizita stațiune de pe Coasta Liguriei. Am ales Santa Margherita Ligure. Drumul cu trenul a durat aproximativ o oră. Relativ mult, având în vedere că am mers doar 25 de km, însă de înțeles, având în vedere faptul că nu trecea mai mult de 3 minute și trenul oprea în altă gară. Santa Margherita Ligure este, printre altele, punct de plecare pentru alta stațiune de la malul mării, mult mai cunoscută, și anume: Portofino. Drumul până la Portofino se face cu autobuzul și durează aproximativ 20 de minute. Alegerea de a călători în Santa Margherita Ligure, a fost, după părerea noastră, inspirată.
În mica stațiune atmosfera era alta, de vacanță, oamenii erau mai liniștiți, peisajele mai atrăgătoare, plaja la îndemână, înghețata parcă mai delicioasă.
Pentru a ilustra mai bine cele descrise am să las mai jos mai multe imagini.

Santa Margherita Ligure

Santa Margherita Ligure

Santa Margherita Ligure

Santa Margherita Ligure

Santa Margherita Ligure

Santa Margherita Ligure
La întoarcere, sâmbăta pe la orele 18.00-19.00, trenul era arhiplin. Lumea stătea pe scări, abia puteai face un pas. Însă, în amalgamul acela de călători: turiștii străini, locuitorii zonei, pasionații de trekking etc, o atmosferă plăcută domnea în tren. Probabil și datorită apusului superb ce se putea zări la orizont. Am uitat să menționez că traseul feroviar merge de-a lungul coastei Mării Ligurice.
De altfel, cred că după această mică excursie cu trenul, am aflat ce ar trebui să fac data viitoare când ajung în zonă. Și ce aș încuraja pe alții să facă. Mă voi caza undeva în apropierea Genovei, îmi voi închiria o mașina și voi cutreiera frumoasele sate și orășele ale Liguriei iar în fostul mare oraș-port voi merge doar o zi, sau două, pentru a revizita o parte din cele menționate anterior.
***